Antrenorul Universității Craiova, Nicolo Napoli, s-a declarat mulțumit de nivelul la care au ajuns jucătorii după aproape o lună de la startul pregătirilor și speră ca până la începutul returului Ligii I, la Craiova, să mai ajungă câțiva fotbaliști cu experiență.
„Lucrăm foarte bine, sunt mulțumit de băieți și sper să pregătim bine abordarea returului de campionat. Va fi un campionat foarte dificil pentru noi, dar cred că ne vom descurca. Pentru mine, lucrul cu tinerii este un avantaj. Avem și jucători experimentați, pe care cei tineri trebuie să-i urmeze și de la care vor avea de învățat”, a spus tehnicianul.
Napoli spune că este mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție, dar până la statul returului speră ca la echipă să mai ajungă câțiva jucători cu experiență. „A rămas Dorel Stoica, au mai venit Wendel și Zoro, revine și Florin Costea. Sunt cu toții jucători foarte buni. Sunt mulțumit de lotul pe care îl am la dispoziție, dar cum am mai spus, mai așteptăm doi-trei jucători și sunt siguri că vor mai veni. Îmi doresc să alcătuim un lot bun, cu mai mulți jucători de aceeași valoare, din care să pot alege. Vor fi schimbări în echipă, va fi greu, dar noi ne aflăm aici pentru a pregăti returul, nu vor fi probleme în acest sens. Au plecat mai mulți jucători. Personal mi-aș fi dorit să rămână Wobay sau Iliev, dar acum mă interesează cei pe care îi am în lot și sunt mulțumit de ei”, a menționat antrenorul italian.
Tehnicianul a adăugat că este bine că Știința va debuta cu Steaua pe teren propriu și contează pe prezența unui stadion plin: „E bine că începem returul cu Steaua, jucăm pe teren propriu, sunt sigur că vor veni mulți suporteri la stadion și vom face un meci bun. Toate meciurile se joacă în teren, noi jucăm mereu la victorie. Important este să facem un joc bun și lumea să vadă că muncim. Dar meciul cu Steaua nu este singurul care ne interesează în retur, toate sunt la fel de importante. Eu îmi doresc ca la final să ocupăm o poziție cât mai bună în clasament. Cred că sunt șanse mari să ne îndeplinim obiectivul”.
Primul „11” probabil pentru retur: Lung – Dănănae, Zoro, Lopes, Lopez – Prepeliță, Stoica, Wendel – M. Costea, Bujor, Fl. Costea
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER